O sa ma opresc pentru moment asupra partii cu facilitatul pentru ca asta m-a ridicat pe niste culmi pe care nu mai urcasem pana atunci. Asta si oamenii cu care am avut de a face prin prisma ei. Nimic nu e mai frumos decat sa faci ceea ce iti place, sa fii natural, sa fii devotat lucrului respectiv, sa te “dezlantui”, sa fii liber si stapan pe situatie in acelasi timp…si la sfarsit sa vezi ca ai facut o treaba minunata, ca datorita tie, dar nu numai, un grup de 60 de oameni s-a unit, au format prietenii, s-au indragostit nebuneste, au ras cu lacrimi si dureri de burta, au plans cu intristare ca se despart si au promis solemn ca o sa se mai vada. Pentru prima oara in experienta mea cu trainingurile, youth exchange-urile si alte workshopuri, lucrurl asta chiar s-a intamplat. Nu la scara de 60 de oameni pentru ca ar fi nerealist totusi, dar s-a intamplat. E uimitor sa vezi ca lumea te vede pe tine si pe partenerul tau de facilitare “responsabili” de aceasta uniune. Iti creste pulsul sa vezi ca unele din joculetele pe care le-ai facut cu ei au devenit cumva un laitmotiv al excursiei sau chiar al grupului si ca niciodata nu dispare sau nu devine plictisitor. E coplesitor sa se ridice lumea in picioare si sa va aplaude doar pe voi in remn de recunpostinta, respect, dragoste. E coplesitor si in acelasi timp iti da o confirmare, pe care nu ai cerut-o niciodata, cum ca nu trebuie sa te opresti aici, ci ca asta este doar inceputul.

Recunosc ca eu, din firea mea sensibila si care simte la maxim fiecare traire, sau cel putin asta incearca de fiecare data, am tendita de a ma izola cumva de ceilalti in momentul in care ma intorc acasa dupa o experienta ca asta. Pentru ca am nevoie sa imi traiesc sentimentele, sa imi fie dor, sa imi amintesc si sa valorific…dar sa imi si revin din shoc de data aceasta. Poate cu prilejul asta vreau sa le spun prietenilor mei cei vechi si de suflet ca nu intentionez sa ma indepartez sau sa ii neglijez pentru ca avem o alta legatura, mai stabila si mai profunda si ca fara ei lumea mea ar fi in culori estompate rau. Pentru ceilalti pe care i-am castivat in ultimele 3 saptamani nu pot sa am decat zambete, imbratisari si sa ma bucur ca v-am cunoscut, atat de diferiti, nebuni si inventivi.  Pentru Radu…multumesc COPILE  pentru ca te lupti sa ne pastrezi cat mai aproape si multumesc ca te-ai apropiat asa de mine. Lulo…ce bine ca te-am cunoscut asa. Bogdan multumesc pentru fire, pentru zambete, pentru dume si momente serioase de deschidere. Gabi…sa mai tot complotam si multumesc de primire. Ar mai fi de zis pentru o groaza din voi…dar ma voi opri aici deocamdata. Acum, pentru toti la un loc, “vechi” sau “noi”…eu sunt cea mai norocoasa ca va am pe toti

Last but NEVER least, Dragostea mea, multumesc si tie…pentru ca ai fost acolo si pentru ca nimic din ce a fost nu ar fi fost la fel fara tine langa mine si langa ei. Cu tine bucuria si trairile mele au fost la maxim, au fost colorate si de neegalat. Multumesc ca mi-ai dovedit inca o data ca in “colaborare” cu tine pot sa dau tot ce am eu mai bun si ca ne completam si pe aceasta latura “profesionala”. Te iubesc!

P.S. fara a minimaliza vreo parere, un gand sau altceva…o sa pun aici primul biletel pe care l-am citit prima data cand am venit acasa de la Sinaia si la care mi-au dat lacrimile.iar. Multumesc BOBO…….

Nu e obligatoriu sa intelegeti ce vreau sa spun…exista totusi unii care o vor face si pentru asta le multumesc…because there is a reason why they do it.

P.S. Thank u Laura….Restul e mai mult de cuvinte…

Am fost saptamana trecuta la Musicalul “Romeo si Julieta” de la Teatrul National de Opereta pentru ca prietena mea Irina mi-a facut cadou de ziua mea doua bilete. Am fost la piesa si inca de cand am plecat de acasa am avut un feeling compus din flash-backs and memories de cand eram mai mica si mergeam sa o vad pe verisoara mea care era actrita acolo. Totul era altfel. Drumul era in compania lui Adi, nu in compania mamei…nu ca asta ar fi fost o problema ci e un fapt pur si simplu. Peretii pe langa care treceai urcand treptele spre sala nu mai avea aceleasi fotografii inramate si verisoara mea nu mai era nici macar acolo. Decorul holului era schimbat in mare parte. Sala era mult mai mica decat mi-o imaginam eu…dovada ca atunci cand suntem mici automat toate lucurile sunt mult mai mari si asa raman si in amintirea noastra. Piesa a durat 3 ore si a avut momente de varf si momente de declin dar per total a fost o opera pusa in scena intr-un mod grandios, inedit si spectaculor. La inceput m-a deranjat teribil faptul ca actorii aveau lavaliere si ca totul se auzea in boxe ca o inregistrare. Eu vreau sa aud actorii vorbind liber. Vreau sa “aud sunetul” vocii lor cu ecou in toata sala. Asta da o alta dimensiune si un alt feeling publicului si piesei in sine. E o alta apropiere intre public si actori…dar cu toate ca nu m-am obisnuit cu acest lucru am inteles de ce au ales aceasta varianta. Fiind un Musical 90% din reprezentatie erau cantecele..poveste spusa pe melodie iar pentru asta e nevoie de ceva volum…ca publicul sa inteleaga ce si cum se intampla acolo. Un alt lucru pe care l-am gasit ciudat a fost coloana sonora. Solistii din spectacol au interpreta in limba romana textul si muzica adaptate de Miklos Gabor Kerenyi dupa musicalul francez “Romeo et Juliette: de la Haine a l’Amour”, creat de Gerard Presgurvic. A fost ciudat sa aud variantele in limba romana a unor cantece pe care le-am ascultat pe repeat atata timp in 2000-2001 cand le-am descoperit.

In alta ordine de idei, am descoperit ca sunt fan Romeo si Julieta si ca vreau sa cred in Romeo si Julieta, nu superficial si nu la nivelul :” iubitule” este inlocuit de ROMEO si “iubito” de JULIETA. Toti avem nevoie de o o poveste la care sa ne raportam ca fiind “the ultimate love story/proof” si asta a fost prima si cea mai puternica reprezentatie. Cea care a mers cea mai departe la momentul respectiv si cea care a marcat cel mai mult prin sfarsitul ei. Cea care merge adaptata la povestea de dragoste a fiecaruia. Imi place sa cred ca exista o dragoste asa si nu imi place sa spun: “Aia s-au iubit si imediat au murit. daca mai ramaneau impreuna nu mai era iubirea asa mare la nesfarsit.” asa cum o zic unii. Stiu ca e pueril. Stiu ca e pueril sa spui ca dragostea le rezolva pe toate si ca altceva nu conteaza. Poate e…dar poate ca e si incomplet spus. Imi place sa cred ca daca doi oameni se iubesc nu exista lucru care sa le distruga relatia atata timp cat ceea ce simt unul pentru celalalt e viu si e acolo. Imi place sa cred ca daca exista iubire celelalte lucururi se pot rezolva cu incredere, sprijin si toleranta. Imi place sa cred ca nu exista durere atat de mare din partea ambelor persoane in momentul in care lucrurile se rup….si cu toate astea realitatea e alta si imi naruie sperantele si lucrurile in care vreau sa cred cu atata ardoare. E frustrant sa stii ca sunt lucruri pe care nu le poti schimba. E dureros sa vezi doi oameni care se iubesc dar sufera fiecare in perna lui pentru ca unul sau celalalt nu a stiut sau nu a avut curajul sa faca pasul corect. E dureros sa te simti neputincios si sa nu ai cuvinte de alinare. E frustrant ca tu, din afara, sa analizezi tot ce se intampla in jurul tau, oamenilor dragi tie, persoanelor necunoscute din metrou/RATB sau de pe bulevard sau poate chiar parintilor tai si sa nu poti sa iti pastrezi visele. E dureros sa aflii ca dragostea nu e totul. E dureros sa cresti si sa vezi ca in realitate Romeo si Julieta intampina o groaza de alte incercari peste care trec cu brio dar peste care nu pot trece cu brio la nesfarsit. E frustrant sa vezi cum ce ai crezut pana acum incostient…sau tot in ce AI VRUT cu atata ardoare sa crezi nu e tocmai asa. E dureros sa vezi ca “dragostea nu tine de foame” si ca “love -DOESN’T- concur all”. E dureros sa vezi ca nu poti fii puternic la nesfarsit….dar pana la urma suntem OAMENI…nu Dumnezeu care iubeste neconditionat. Si noi avem impresia ca facem asta….si ne place sa credem ca asa este dar “statistic” vorbind lucrurile nu stau asa…pentru ca mai devreme sau mai tarziu simtul nostru de auto-protectie si dragostea de sine se manifesta si pun o bariera, oricat de dureroasa ar fi aceasta bariera si aceasta prapastie brusca…pentru ca ceva tot se intampla cand iti epuizezi resursele fizice, psihice, emotionale…resursele pe care le constientizezi si chiar si pe cele pe care nu le constientizezi.

Da…vreau sa cred in Romeo si Julieta…si povestea in sine, piesa in sine este scrisa maiestuos si e una din operele alea care “nu expira”. Romeo si Julieta sunt reali atata timp cat stim sa ii gasim, sa ii adaptam, sa ii completam. Dragoste exista. Defecte exista si daca dragoste exista ele sunt tolerate, acceptate atata timp cat exista sinceritate. Protectie exista….asa cum exista si motivatii pentru aceasta protectie in momentul in care iti menajezi Romeo-ul sau Julieta de anumite realitati. Limite exista si nu exista…aici poate ca lucrurile depind de circumpstante si de situatii. Dezamagiri exista. Rani exista. Exista si pansamente…pana la un anumit punct. Exista intrebari cu si fara raspunsuri. Exista frustrari. Exista apogeu, dragoste, aripi si zbor nestimulat artificial. Exista batai de inima. Exista fluturi in stomac. Exista suprize placute si neplacute. Exista TOT pentru de aceea se numeste VIATA asta in care avem noi relatiile astea de iubire sau de prietenie…trebuie doar sa stii unde sa incepi, unde sa termini, unde sa faci pauza, unde sa cedezi si unde sa nu o faci…dar stiu ca e greu uneori sa faci toate astea in momentele potrivite fara sa le amesteci si sa le incurci intre ele…

Personal…voi continua sa CRED (sau sa am impresia ca o fac) ca daca iubire este…restul se poate rezolva, atata timp cat suntem dispusi sa ne deschidem neconditionat si sa acceptam la randul nostru ceea ce primim atat de deschis si sincer…Si voi crede asta asa cum cred cu tarie ca exista SUFLET PERECHE…dar despre asta vom vorbi poate alta data…deocamdata va las cu cateva fragmente din muzicalul original…just listen…Enjoy!

Am vazut in seara asta episoadele 23 si 24 din sezonul 6. Nu am respirat o ora jumatate. Mi-a batut inima ingrozitor de repede. Am injurat Megavideo ca nu ma lasa sa vad decat 72 de minute pe zi dupa care tre sa fac pauza alte 52 ca sa vad mai departe. Am tresarit si m-am rugat sa se termine in asa fel incat sa ma pot concentra sa fac si alte lucruri pana va aparea urmatorul episod. Sunt in schoc….(o sa imi treaca…dar astea tot raman cele mai cele episoade de pana acum…nu-mi amintesc sa fi stat asa la vreun alt episod al vreunui alr serial…oricat de palpitant si intreigant ar fi fost…well done Stephen Cragg-the director of these episodes- and Shonda Rhimes for writing them!)

Grey’s Anatomy ‘Sanctuary’ and ‘Death and All His Friends’ 6.23 and 6.24 Promo 1

http://www.youtube.com/watch?v=gFrp39zfvkw

Grey’s Anatomy ‘Sanctuary’ and ‘Death and All His Friends’ 6.23 and 6.24 Promo 2

http://www.youtube.com/watch?v=8GMp2X1CB4Y&feature=related

And this is really not IT.

Uneori vreau sa  ma intalnesc cu cineva important din trecutul meu, sa ne oprim, sa ne uitam unul/una la altu/alta si sa plecam mai departe fara sa ne intoarcem privirea.

Uneori vreau sa ma plimb singura pe strazi si sa analizez ce este in jurul meu, sa fac fotografii copiilor si sa ma amuz la conversatiile stupide dar haioase ale unor oameni din RATB.

Uneori vreau haine scumpe si multi pantofi.

Uneori mi-ar placea sa port cu mai mare usurinta pantofi cu toc pentru ca imi fac gambele si gleznele sexxy as hell and because high heels are trendy flendy sometimes.

Uneori as vrea sa ma urmareasca cineva si sa imi faca fotografii frumoase frumoase ca in filme fara ca eu sa stiu .

Uneori as vrea sa fiu mai independenta decat sunt dar pentru asta ar trebui sa imi asum mai multe riscuri si sa renunt la altele so…we shall see. *

Uneori  ma gandesc ca sunt destule momente in care mi-as fi putut da silinta mai mult la facultate si ce tine de ea.

Uneori ma trazneste melancolia si imi amintesc ca bunicii mei sunt batrani………..

Uneori as vrea sa ii ajut mai mult pe cei din jur dar ma aflu in imposibilitatea de a face asta.

Uneori ma gandesc ca scrisorile ar ramane amintiri pe care le poti “reciti” dar minutele..orele petreute la telefon nu.

Uneori vreau sa apreciez mai mult ce am si sa le spun si altora sa o faca si daca nu o pot face…sa mearga in “vizita” la Spitalul de Urgenta, sa treaca si pe la Camera de garda si sa astepte…nu ar fi mult de stat. Acolo, timp de 5 minute imaginea din fata ta se schimba de mai mult de 5 ori. Cazuri grave, cazuri stupide, adolescenti inconstienti cu venele pline de alcool sau de “vise”, femei batute, batrani in chinuri insotiti de copiii lor ce nu se dau batuti si care spera pana in ultima clipa, tineri bolnavi de cancer si oameni neputinciosi care ar da orice sa nu mai simta durerea ingrozitoare care nu ii lasa sa isi miste picioarele, de exemplu, facandu-i astfel dependenti de cei din jur ca sa mearga la baie, sa manance, sa bea apa sau sa…viseze ca toate se vor termina la un moment dat…

Uneori ma gandesc ca nu am destul curaj in unele situatii…sau ca nu am avut.

Uneori imi e lene sa imi mai iau aparatul de fotografiat la mine si dupa aia imi pare rau ca nu am cum sa imortalizez unele momente.

Uneori gandesc prea mult.

Uneori (poate chiar de multe ori) vreau DOAR o floare…fie ea UN trandafir, O crizantema, O margareta, O lalea…dar mereu e bine venit un buchetel de flori de camp sau(mai) MULTE lalele:P

Uneori vreau prea mult si sunt prea grijulie…if that is the word.

Uneori nu sunt libera si am tendinta (nerealizata) de a nu oferi libertate.

Uneori nu am chef sa vorbesc.

Uneori as vrea sa plec fara tinta si sa vad tari si locuri romantice sau necunoscute de mine pana acum.

Uneori vreau doar sa ma strangi in brate.

Uneori sunt plangacioasa/neinteleasa/rareori egoista/controlling/posesiva/melancolica/depresiva si vreau sa raman asa pana imi trece.

Uneori vreau doar sa te privesc in ochi si sa zambesc.

10 things about my happiness…JUST ten PLUS…

(I guess we all cheat at one point or another…It’s important to know when you can or cannot do it.)

1. Cadourile mici, creative si personale.

2. Un ness cu frisca si praf de cacao pentru momentele mele de rasfat. Ceai cu biscuiti la mine acasa in patura sau la ceainaria Cotroceni la o lumanare si o muzica in surdina.

3. Un rasarit in Vama Veche. La un apus in bratele “lui” sub barcuta salvamarilor din Vama Veche.

4. Un concert in aer liber, vara. De preferat Placebo (cu Andreea), Grimus (cu Alina, Diana si fetele), Depeche Mode (cu Laura si Irina), Muse (cu Jojo, Laura si Irina), sau Vama (cu Adi)…si or mai fi…

5. Sa conduc singura pe un drum liber al carui final nu i-l vad…cu muzica pe fundal obligatoriu.

6. Sa ma sune “el” la 3-4 dimineata doar ca sa imi spuna ca ma iubeste.

7. Sarbatorile petrecute cu parintii si bunicii mei.

8. O zi cu “gashca” in Vama. O zi in care sa ne uite Dumnezeu in apa. O zi in care sa luam pranzul si un Red’s Sun in Control, cu fata la mare. O zi departe. O zi cu soare.

9.  Sa stau la povesti, amintiri si zambete cu o prietena..cu fiecare in cate un loc specific noua…(sunt doar cateva cu care fac asta…iar locul poate sa fie o traditie..dar poate sa fie si un lucru spontan..esenta e intalnirea in sine)

9.1. Sa stau la povesti cu al meu “el”

10. Sa calatoresc cu bani putini dar fara stes. Departe. La cuseta.

10 + 1. Sa ma plimb cu barca pe Herastrau intr-o zi cu soare.

10 + 2. Sa adorm si sa ma trezesc in bratele “lui”.

10 + 3. Sa fac teatru.Sa merg la o piesa de teatru buna.

10 +4. Sa ma simt bine in pielea mea.

10 + 5. O zi in care nu sunt presata de nici un element ce tine de TIMP. O zi in care sunt libera sa fac ce vreau.

10 + 6. Privirea alor mei cand sunt mandrii de mine…sau cand vor sa imi spuna cat de mult ma iubesc.

10 + 7. Sa fac un cadou persoanelor dragi.

10 + 8. Zambetul unui bebe.

10 + 9. Sa ma plimb noaptea, vara..pe strazile pustii.

….and I guess there are many others…but it’s also important to know when to stop cheating.

and the next ones go to: Alina, Diana, Cristi si cine mai vrea..daca vrea.

- Asta pentru ca imi place ideea folosita (“It’s up to you!” dar si ca John F. Kennedy e “old enough to know and young enough to do.”)