Oameni pe val

Poate ti s-a intamplat si tie dar acum vreau sa ma concentrz asupra mea. Grea vara asta. Frustranta, monotona, departe de Tine si cumva depoarte si de ceilalti intr-o oarecare masura. Cufundata intr-o lene involuntara si o semi-depresie ce a venit odata cu perioada prelungita de “stat acasa dupa licenta”. Nu stiu tu, dar eu nu suport sa stau in casa, sa am o perioada monotona si sa nu am cu ce sa imi umplu timpul liber…dar mai stiu si ca daca ai senzatia uneori ca ceilalti nu se prea gandesc la tine si ca tie nu ti se ivesc ocazi si ocazii, fix atunci primesti un telefon si ti se dovedeste cumva contrariul si pentru asta si pentru tot ce s-a intamplat incepand cu 10 august si pana acum e “din cauza” lui Carmen si ii voi ramane vesnic recunoscatoare. De ce? Pentru ca asa am ajuns sa fac ceea ce ador sa fac si ceea ce as vrea sa fac si pe viitor si anume sa fiu facilitator pe metode nonformale (Biblioteca vie si Teatru forum). Si mai ce? si tot asa am ajuns sa cunosc niste oameni minunati cu care am reusit sa pastram legatura si sa facem tot felu de traznai.

O sa ma opresc pentru moment asupra partii cu facilitatul pentru ca asta m-a ridicat pe niste culmi pe care nu mai urcasem pana atunci. Asta si oamenii cu care am avut de a face prin prisma ei. Nimic nu e mai frumos decat sa faci ceea ce iti place, sa fii natural, sa fii devotat lucrului respectiv, sa te “dezlantui”, sa fii liber si stapan pe situatie in acelasi timp…si la sfarsit sa vezi ca ai facut o treaba minunata, ca datorita tie, dar nu numai, un grup de 60 de oameni s-a unit, au format prietenii, s-au indragostit nebuneste, au ras cu lacrimi si dureri de burta, au plans cu intristare ca se despart si au promis solemn ca o sa se mai vada. Pentru prima oara in experienta mea cu trainingurile, youth exchange-urile si alte workshopuri, lucrurl asta chiar s-a intamplat. Nu la scara de 60 de oameni pentru ca ar fi nerealist totusi, dar s-a intamplat. E uimitor sa vezi ca lumea te vede pe tine si pe partenerul tau de facilitare “responsabili” de aceasta uniune. Iti creste pulsul sa vezi ca unele din joculetele pe care le-ai facut cu ei au devenit cumva un laitmotiv al excursiei sau chiar al grupului si ca niciodata nu dispare sau nu devine plictisitor. E coplesitor sa se ridice lumea in picioare si sa va aplaude doar pe voi in remn de recunpostinta, respect, dragoste. E coplesitor si in acelasi timp iti da o confirmare, pe care nu ai cerut-o niciodata, cum ca nu trebuie sa te opresti aici, ci ca asta este doar inceputul.

Recunosc ca eu, din firea mea sensibila si care simte la maxim fiecare traire, sau cel putin asta incearca de fiecare data, am tendita de a ma izola cumva de ceilalti in momentul in care ma intorc acasa dupa o experienta ca asta. Pentru ca am nevoie sa imi traiesc sentimentele, sa imi fie dor, sa imi amintesc si sa valorific…dar sa imi si revin din shoc de data aceasta. Poate cu prilejul asta vreau sa le spun prietenilor mei cei vechi si de suflet ca nu intentionez sa ma indepartez sau sa ii neglijez pentru ca avem o alta legatura, mai stabila si mai profunda si ca fara ei lumea mea ar fi in culori estompate rau. Pentru ceilalti pe care i-am castivat in ultimele 3 saptamani nu pot sa am decat zambete, imbratisari si sa ma bucur ca v-am cunoscut, atat de diferiti, nebuni si inventivi.  Pentru Radu…multumesc COPILE  pentru ca te lupti sa ne pastrezi cat mai aproape si multumesc ca te-ai apropiat asa de mine. Lulo…ce bine ca te-am cunoscut asa. Bogdan multumesc pentru fire, pentru zambete, pentru dume si momente serioase de deschidere. Gabi…sa mai tot complotam si multumesc de primire. Ar mai fi de zis pentru o groaza din voi…dar ma voi opri aici deocamdata. Acum, pentru toti la un loc, “vechi” sau “noi”…eu sunt cea mai norocoasa ca va am pe toti

Last but NEVER least, Dragostea mea, multumesc si tie…pentru ca ai fost acolo si pentru ca nimic din ce a fost nu ar fi fost la fel fara tine langa mine si langa ei. Cu tine bucuria si trairile mele au fost la maxim, au fost colorate si de neegalat. Multumesc ca mi-ai dovedit inca o data ca in “colaborare” cu tine pot sa dau tot ce am eu mai bun si ca ne completam si pe aceasta latura “profesionala”. Te iubesc!

P.S. fara a minimaliza vreo parere, un gand sau altceva…o sa pun aici primul biletel pe care l-am citit prima data cand am venit acasa de la Sinaia si la care mi-au dat lacrimile.iar. Multumesc BOBO…….